Archive for 2012

Cândva eram nişte copii, acum ar trebui să fim nişte adulţi...

Dar am rămas tot nişte copii.
Cu nostalgia celor patru ani de liceu şi celor doispreze ani petrecute la Liceul de Artă "Ionel Perlea", pot spune că am terminat şcoala. Mă aşteptam să mă simt special într-un fel sau altul, însă există doar sentimentul acesta de nostalgie. Trebuie să merg mai departe.
Eu nu realizez că am terminat liceul şi că nu o să mă mai duc în clasa aceea şi că nu o să mă mai aşez în prima bancă. Sunt sigură că adevărata durere o să vină după BAC. Atunci chiar o să realizez că nu o să ne mai vedem şi că nu o să mai avem nimic în comun. Până atunci avem nişte pregătiri foarte minunate şi competenţe şi BAC-ul şi... Pfff.
Stau de mai bine de zece minute şi mă uit la ecran şi mă gândesc ce să mai scriu. Poate nu vreau să caut în mine cuvinte ce ştiu că o să mă doară. Refuz să spun ca este un sfârşit. Nu are cum. Nu are cum să se sfârşească ceva atât de frumos, deoarece o să ne cunoaştem toată viaţa şi o să ne amintim de fiecare dată de aceşti ani. Deci nu are un sfârşit. O să mergem mai departe şi o să ne salutăm pe stradă şi o să le spunem copiilor noştri: "Mi-a fost coleg de liceu. Ce frumoşi ani au fost, mamă"
Mă aşteptam să plâng şi mai mult decât am făcut-o. Dar nu e prea târziu. Urmează banchetul. Lucrul cel mai emoţionant a fost atunci când mi-am văzut mama şi diriginta plângând. Toată lumea plângea ori că le-au crescut copilul ori că se despart. Dar nu e o despărţire! Ne aşteaptă cluburile din Bucureşti!
Vreau să le mulţumesc din adâncul sufletului meu profesorilor. În ultimile luni am realizat ce au făcut din noi şi cât au contat pentru noi. Am avut nişte profesori excepţionali care au reuşit să îşi atingă scopul: acela de a contribui în pregătirea noastră în viaţă. O să le fiu veşnic recunoscătoare. 
Iar voi, colegii mei, pe data viitoare!


Ca să mă folosesc de acest clişeu minunat:


La revedere, liceu. Să ne vedem în curând!
poză:www.deviantart.com

Posted in | Leave a comment

Goodby One Tree Hill

     Niciodată nu mi-au plăcut despărţirile. În orice circumstanţă sunt dureroase. Acum cinci minute mi-am luat rămas bun de la unul dintre cele mai minunate seriale pe care le-am văzut. Într-adevăr am plâns mai puţin decât mă aşteptam şi, încă, nu îmi vine să cred că s-a terminat. Definitiv!
    Mi-am dat seama că aceste poveşti te influenţează mai mult decât poţi tu să-ţi dai seama şi te marchează. Chiar dacă eu m-am apucat de el astă-vară, simt că am crescut odată cu personajele din serial. Nu vreau să îmi imaginez cum se simt cei care au urmărit timp de nouă ani, săptămână de săptămână, acest serial.
   Este dureros când te regăseşti în firul poveştii, chiar dacă în cea mai mică parte.Nu pot să spun că am trecut prin ce au trecut acele personaje, însă sentimentele predominante: de iubire şi de prietenie au existat mereu în mine. Este un serial despre prietenie, familie, visuri, fericire., dar cred că cel mai mult este despre împlinirea visurilor tale. Este dureros atunci când îţi dai seama că nu mai ai visuri şi încerci să ţi le regăseşti, luând ca exemplu de speranţă acest serial.
   Cred că singurul regret pe care îl am asupra acestui serial este faptul că unele personaje au dispărut. Aş fi vrut să îi văd în final, aplaudând cu toţi ceilalţi, şi pe Lucas şi Peyton. Încă mai am sentimentul că cei doi fac parte din serial.
   Mă bucur că ultimul episod a amintit nişte momente importante si specifice ale serialului. Mă aşteptam să ca River Cort să fie încă acolo. Într-un fel aş vrea să am un loc atât de special ca acela care să-mi aducă aminte de toată copilaria mea. Să nu mai spun de acoprişul cafenelei unde Lucas şi cu Haley stăteau, scena în care Nate i-a dat o brăţară lui Haley, obiceiul lor de a face dragoste pe ploaie şi faptul că Jamie i-a urmat pe tatăl său şi pe bunicul său. 
   Cu toate că s-a terminat, pot oricând să îl reiau şi să îmi aduc aminte de momentele care m-au marcat. M-am uitat la el până la epuizare, am râs şi am plâns. Iar citatul pe care îl am pe perete o să mă urmărească de fiecare dată. "Nu-ţi fie teamă să faci greşeli, să te împiedici şi să cazi, pentru că în majoritatea cazurilor cea mai mare răsplată vine când faci lucruri care te sperie cel mai mult".
   Pentru a încheia o să pun ultimile citate:


Nathan: “It’s the oldest story in the world. One day you’re 17 and planning for someday. And then quietly and without you ever really noticing, someday is today. And then someday is yesterday. And this is your life.”
Haley: “We spend so much time wanting, pursuing, wishing. But ambition is good. Chasing things with integrity is good. Dreaming.”
Brooke: “If you had a friend you knew you’d never see again, what would you say? If you could do one last thing for someone you love, what would it be? Say it, do it, don’t wait. Nothing lasts forever.”
Mouth: “Make a wish and place it in your heart. Anything you want. Everything you want.”
Millie: “Do you have it? Good. Now believe it can come true.”
Quinn: “You never know where the next miracle’s gonna come from.”
Clay: “The next memory. The next smile. The next wish come true.”
Chase: “But if you believe that it’s right around the corner.”
Chris: “And you open your heart and mind to the possibility of it. To the certainty of it.”
Skills:“You might just get the thing you’re wishing for.”
Julian:“The world is full of magic. You just have to believe in it.”
Brooke:“So make your wish. Do you have it?”
Nathan: “Good. Now believe in it.”
Haley:“With all your heart.”

 Goodby One Tree Hill


Posted in | 3 Comments

I'm here

             Chiar nu ştiu cum să încep acest post. Este ciudat pentru mine să scriu pe blog după atâta timp. Eram sigură că o să îl las să mai stea la naftalină câteva luni, dar în seara asta mi s-a făcut dor de el. E amuzant faptul că într-un fel sau altul îmi făceam un plan pentru primul post după atâta timp, dar... l-am uitat.
   Ştiu că e foarte ciudat faptul că i-am schimbat întreaga înfăţişare acum câteva luni, luni bune şi cu toate acestea nu am scris nimic. Cum am spus mai sus, îi pregăteam un WELCOME BACK destul de puternic, dar nu am avut până acum inspiraţia să îl scriu. Mi-a luat ceva până să aleg noua înfăţişare şi să mă decid să o păstrez, însă probabil o să o schimb. Paleta de culori este absolut geniala, dar nu este întocmai stilul meu. I'm not a country girl!
Sper să vă place imaginea pe care am ales-o: o gagicuţă dezbrăcată. Mie mi se pare sexy tipa, aşa că nu mă condamnaţi. Din păcate am făcut prostia să îmi şterg folderul din calculator cu toate pozele pentru blog. Chiar nu îl găsesc la ora asta. Hei... oricum tipa e sexy...
Eram obsedată de We heart it anul trecut. Sincer, nu am mai intrat de mult timp şi atunci când am făcut-o, m-a dezamăgit. O să fiu obligată să îl accesez mai des, rămânând sursa mea de poze.
Cred că o să închei aici, este totuşi unu şi ceva, iar mâine este luni. De fapt, azi este luni. Mă simt bine că am scris din nou pentru blog şi probabil o să o fac de fiecare dată când o să am timp.
Aveţi grijă
Aliuna

P.S. Este un post lame, nu?

poză: nu mai ţin minte.

Posted in | Leave a comment
Un produs Blogger.
You can replace this text by going to "Layout" and then "Page Elements" section. Edit " About "