Archive for 2011

Încă dependentă de tine.



Scumpul meu, de ce nu mă laşi în pace? Ştii foarte bine că te-am iubit  şi ştii foarte bine că o să te iubesc toată viaţa, chiar dacă a trecut atâta timp. Dar am ales să îţi spun la revedere şi să merg mai departe, atunci de ce mai eşti în subconştientul meu? 
Orice ai face o să rămâi cel la care o să visez toată viaţa. Mi-ai spus că nu se poate şi eram conştientă. Eram diferiţi şi ştiam amândoi că o relaţie între noi nu avea cum să se nască. Dar eu am încercat şi m-am ars.
Atunci am suferit şi ştii foarte bine. De ce vrei să mai sufăr şi acum? Mă obişnuisem cu gândul că noi doi nu o să fim împreună niciodată şi m-am bucurat că ai plecat, însă acum mi-ai reapărut în vis. 
Tu ai idee ce ai făcut din mine şi cine ai devenit? O să ştii vreodată că ai făcut din mine fata care nu mai e capabila să iubească? O să ştii vreodată că acum ai devenit etalonul cerinţelor mele în ceea ce priveşte o relaţie? O să ştii vreodată ce ai însemnat pentru mine cu adevărat? Ştiu, nu am de ce să îţi reproşeş toate acestea. Tu ai viaţa ta şi eu pe a mea.
Am visat de atâtea ori că o să devin femeia de care te-ai îndrăgosti, că o să ne vedem întâmplător şi atunci o să vină şi partea ta de chimie. Şi că nu o să îţi spun niciodată că am fost fata aia cu ochii albaştri care a învăţat pentru câteva luni lângă tine. Însă acestea sunt nişte scenarii. Scenarii construite de mine, cu care o să mă amăgesc toata viaţa.
Şi uite-mă la aproape ora 7 a.m. că recunosc încă o dată că o să ţin toată viaţa la tine când credeam că  mi-a trecut acum ceva timp.
Te iubesc şi mereu o să te iubesc!
A ta,
Alina
poză:www.wehearit.com

Posted in | 1 Comment

We were born to party

Adăugaţi o legendă
În urmă cu o săptămână şi câteva zile,  mi-am sărbătorit trecerea în legalitate. În legătură cu acest lucru nu prea am multe de spus. A fost un eveniment special pentru mine, deoarece au fost alături de mine prietenii apropiaţi, deşi câţiva nu au putut să ajungă. Încă îmi pare rau. 
M-am bucurat foarte mult atunci când prietena mea plecată în străinătate a putut ajunge. Îmi era dor de ea şi speram că o să o văd cât mai repede posibil.
Pe lângă ieşirea într-un băruleţ. am mai mers la o pizza cu prietenele din copilărie. Aşa am mai putut vorbi şi noi mai mult. Îmi era dor de ieşirile noastre. 
Cadouri? Well.. ele nu sunt chiar aşa importante ca să le enumar aici. Însă pot spune că m-am bucurat din plin de ele şi încă mă bucur.
With love, 
Aliuna

Posted in | 2 Comments

I'm sorry

Scumpul meu, îmi pare rău că te-am părăsit. Îmi pare rău că te-am lăsat în paragină. Însă nu ai idee prin ce trec. De fapt nici măcar nu ai cum, dacă nu am mai trecut pe aici ca să mi te confesez. Tu nu poţi să ştii totul aşa fără ca eu să-ţi spun. Ştiu că în ultimul timp nu te-am mai vizitat şi îmi pare rău, scumpul meu, îmi pare rău. 
Ştiu că tu niciodată nu o să mă alungi. Ştiu că tu o să mă laşi mereu să mi te plâng, chiar dacă nu poţi face nimic. Însă este greşit, nu ai idee cum mă ajuţi, lându-mă să mă eliberez. 
Azi am plâns. Nu ai idee câtă nevoie am avut de asta. Nu ştiu de ce am plâns, că a ţipat tata la mine sau din cauza tuturor factorilor care îmi strică viaţa. Acum mă simt bine că am făcut asta. Aveam nevoie să îmi iasă toată tensiunea din mine. 
Simt că nu mai pot, mă crezi? Toate s-au dat peste cap tocmai acum, când mai am puţin şi vine ziua pe care o aştept de atâta timp. Trebuia să lipsesc eu de la şcoală ca să nu mai înţeleg nimic, trebuia să dorm eu ore întregi ca să pierd pasul pe forum, trebuia ca totul să se întâmple acum. Ştiu că o să îmi zici că e vina mea că nu am venit la tine mai devreme, poate aşa lucrurile nu se mai adunau, dar m-am depărtat de tine. Ştiu că o să mă pun mereu pe picioare încetul cu încetul, iar tu mă cunoşti şi eşti conştient că o să fac asta. Asta e o perioadă grea care o să treacă. 
Şi ziua cea mai importantă din acest an îmi aduce atâtea probeleme. De ce nu am atâţia bani ca să fac întocmai ceea ce vreau? Toate sunt atât de scumpe, încât pur şi simplu nu am cum să îmi împlinesc eu toate visele. Sau am aşteptări prea mari precum fac de obicei şi asta e doar realitatea? Însă o sa fie perfect, o să mă distrez şi o să iasă aşa cum visez.
Ştiu că ţi-am promis că o să îţi spun mult mai  multe şi o să promit că o să te vizitez mai des. Însă acum închei, spunându-ţi că te iubesc.
Love you
Aliuna

poză:www.wehearit.com

Posted in | 2 Comments

A cup of tea


Nu puteam înţelege de ce englezii ridicau în slăvi ceaiul, având chiar un moment al zilei în care beau unul. Astăzi mi-am dat seama, în sfârşit, cât de minunat este un ceai. Poate starea mea fragilă de sănătate m-a făcut să ajung la a patra cană de ceai doar în trei-patru ore. Până acum nu beam ceai decât foarte rar sau când ieşeam. Promit solemn să beau măcar un ceai la două-trei zile. Nu pot spune că o să beau zilnic, deoarece mă cunosc atât de bine încât sunt absolut sigură că nu o să fac acest lucru.
Am reuşit să ies din starea de contracţii involuntare a muşchilor datorită unui ceai, de care, înainte nu voiam nici măcar să aud: ceaiul verde. Mă săturasem să tremur ca idioata, iar corpul începea să mă doară.
Cât aş vrea acum să fiu într-o ceainărie din centrul unui oraş. Să stau la geam şi să pot observa aglomeraţia urbană. Să citesc o carte bună şi aburii să îmi încălzească faţa. Ştiu... ştiu, e doar un vis. Dar ceaiul mereu merge cu literatura şi cu aglomeraţia. 
În momentul acesta aş mai bea o cană, dar nu vreau să mă aleg cu încă o dependenţă. 
Aveţi grijă
Aliuna
poză: www.wehearit.com

Posted in | 1 Comment

Aberaţie

Ştiu că este prea târziu pentru filozofie. Nu ştiu, nici măcar dacă o să filozofez. O să vorbesc despre... multe.
Încerc să mă uit în spate şi să-mi dau seama cum de am trecut prin atâtea. Nu am realizat cum a trecut timpul pe lângă mine, cum brusc, peste o lună sunt majoră.
Când eram mică şi mă uitam la serialele cu adolescenţi, voiam să fiu ca ei. Voiam să iubesc şi să sufăr ca să simt că trăiesc. Voiam să am probleme la şcoală, să chiulesc la vreo oră sau să îmi fie frică de vreo lucrare. Nu pentru că aveam atât de multe probleme, ci pentru că simţeam că trăiesc. Viaţa mea era plictisitoare, fără nimic în mod special, fără măcar să simt că am cineva cu adevărat lângă mine. Însă îmi luam gândul de la asta. Eu trăiam într-o viaţă reală, iar ei erau doar ficţiune. 
Apoi am descoperit cărţile ce m-au fermecat. Dorinţa de a avea o viaţa ca în cărţile acelea se intensifica. Mi se părea că totul era atât de minunat, atunci când ştiai peste o zi ceea ce se întâmpla cu personajul respectiv. Viaţa lor se ducea în câteva zile şi sute de pagini, însă tot credeam că aceea era ficţiune, iar viaţa mea era reală. 
Acum câteva minute, terminând cartea Slam,  mi-am dat seama că nu e aşa. Şi viaţa noastră poate fi scrisă într-o carte şi citită pe nerăsuflate, ceea ce tocmai am făcut eu. Şi viaţa noastră poate fi transpusă într-un serial. Problema este timpul! Cartea se termină atunci când ajungi la ultima pagină, iar serialul la ultimul episod. Însă viaţa noastră ţine zeci de ani.
Sunt sigură că şi voi sunteţi de acord cu mine. Vreţi să spuneţi că niciodată nu te-ai certat cu prietena cea mai bună? Vrei să spui că niciodată nu ţi-a fost frică de vreo notă la şcoală? Vrei să spui că niciodată nu ai iubit şi nu ai suferit din cauza asta? Vrei să spui că niciodată nu ţi-ai spus că nu mai poţi şi că totul este prea greu pentru tine, după care plângi o noapte întreagă?
Viaţa noastră este complicată, dar trebuie trăită. Singura problemă este că totul se întâmplă prea încet şi nu aşa de repede precum în cărţi. Cu siguranţă, dacă ne uităm în urmă, realizăm că nu putem spune că am trăit degeaba. Însă noi nu facem asta niciodată, ci doar ne concentrăm pe viitor, pe ziua care urmează, lăsând în spate toate amintirile ce ne fac sa realizăm că nu e chiar aşa.
Aveţi grijă
Aliuna
poză: www.wehearit.com

Posted in | Leave a comment

Too far

Hey, hey, hey you went too far
Hey, hey, hey we went too far
Yeah, yeah, yeah we went too far
The game we’re playing went too far.
lyrics: Les elephants bizarres- The adventure
poza: wehearit.com 

Posted in | 1 Comment

FF


Să tot creşti precum ai făcut până acum. Să ne permiţi să ne rupem puţin de realitate ca să ne adâncim în poveştile tale. Să ne faci să uităm de probleme din nou, pierdându-ne în topicurile tale.
Îţi mulţumesc că m-ai făcut să îmi dau seama că pot face ceva. Îţi mulţumesc că m-ai făcut să cresc. Îţi mulţumesc că m-ai lăsat să fiu cine sunt şi că nu m-ai judecat. Îţi mulţumesc că m-ai învăţat că sunt mulţi oameni geniali în ţara asta. Îţi mulţumesc că m-ai lăsat să îmi fac prieteni noi şi o familie nouă. 
Îţi mulţumesc că îmi permiţi să visez.
La mulţi ani FF! La mulţi ani membrilor!
Vă iubesc
Aliuna

Posted in | 1 Comment

You

Tu, de ce trebuia să îmi faci asta? 
Tu, de ce trebuia să vii?
Tu, de ce trebuia să mă iei în braţe?
Tu, de ce ţi-ai lipit corpul de al meu?
Tu, de ce am putut să îţi simt parfumul?
Tu, de ce trebuia să îţi gust buzele?
Tu, de ce m-ai făcut să îmi aduc aminte?
Tu, de ce nu mă laşi să te uit?
poză: www.weheartit.com


Posted in | 4 Comments

Christmas and New Year!

 
Iar mi-a luat ceva timp ca să mă apuc de acest post. Până acum trebuia doar să îmi revin. Mi-a luat cam mult, nu credeţi?
Nici anul acesta nu am simţit că este sărbătoare. Pe an ce trece tot încep să ignor sărbătorile, ceea ce nu este bine. Crăciunul mi l-am petrecut cu familia şi la naşi. Nimic în mod special faţă de ceilalţi ani. Am primit cadouri foarte frumoase pe care le ador. Un poncho, două perechi de şosete groase geniale, o veioză pentru a putea citi noaptea, lumânărele, un Moş Crăciun ce are în spate loc pentru lumânare şi prea obişnuiţii bani. 
Mă bucur că am primit acei bani, deoarece aşa am putut pleca de revelion în Bucureşti. A fost frumos, dar obositor. Nu putea să existe vreo plecare fără să se ivească probleme şi nervi. Am dansat, ne-am distrat şi asta contează.
Mi-a luat ceva timp ca să îmi revin. Duminică şi luni nu am făcut altceva decât să dorm, iar acum a început şcoala: proiecte, lucrari şi ascultări. 
Am impresia că în ultimul timp blogul meu a devenit prea personal. Prea multe detalii despre viaţa mea le-am spus aici. Nu-mi place asta. Am câteva subiecte puse de-o parte la care o să apelez de acum încolo. 
Nu vă pot spune decât Noapte Bună şi ietare pentru acest post idiot.
Aveţi grijă
Aliuna
poză: www.wehearit.com

Posted in | 2 Comments
Un produs Blogger.
You can replace this text by going to "Layout" and then "Page Elements" section. Edit " About "