Archive for septembrie 2010

I hate you!





Vedeţi această imagine? Normal că o vedeţi... Aşa o să ajungem noi, dragii mei. O să murim în sala de aşteptare a spitalelor. Sunt nervoasă şi recunosc asta. Cum naiba să nu existe un doctor în spital? Dar în ce mileniu trăim, fraţilor? Părinţii noştri nu plătesc degeaba asigurările alea de sănătate, ci pentru ca TU să asiguri serviciu medical oamenilor. Vreau explicaţii de ce nu există doctori în spitale! De ce trebuie să moară atâţia bebeluşi ca nişte oameni să îşi dea seama în ce ţară trăiesc sau o conduc? De ce trebuie să se îmbolnăvească oamenii în spitale şi să intre în comă? De ce mor vieţii omeneşti pe o targă ce este plimbată prin tot spitalul? Vă dau eu răspunsul simplu: Deoarece trăim în România. 
O Românie în care, deşi criza este mai puternica ca niciodată, deşi sunt atâţi şomeri, deşi oamenii mor de foame, deşi se taie salariile, deşi nu există bani pentru pensii, SE FURĂ! Treziţi-vă dracu' la realitate şi lăsaţii şi pe ceilalţi să trăiască! Daţi-le pâinea de care au nevoie şi nu vă mai faceţi căsoaie în Snagov. Lumea o să plece, precum i-a îndemnat Băsescu, şi voi o să rămâneţi doar cu acele căsoaie şi cu o ţară fără oameni.

România, te urăsc că nu ai doctori!
România, te urăsc că nu ai oameni educaţi!
România, te urăsc că cei ce te conduc ne fură viaţa!
România, te urăsc că schimbi BAC-ul de la minut la minut (gândiţi-vă idioţilor şi la noi!)
România, te urăsc că există incultură!
România, te urăsc că eşti homofobă!
România, te urăsc că eşti rasistă!
România, te urăsc că eşti discriminatoare!
România, te urăsc că laşi animalele să fie maltratate!
România, te urăsc că ai poliţie, judecătorie coruptă!
România, te urăsc că ai parlamentari corupţi!
România, te urăsc că eşti în ultimile locuri în sondaje pozitive şi în primele în cele negative.
România, te urăsc că exişti!
România, te urăsc că m-am născut aici!
Tocmai v-am dat o mică parte din motivele pentru care îmi urăsc ţara. O să mă chinui şi o să plec de aici. Copiii mei nu au de ce să trăiască în mizeria asta.
România, m-ai pierdut!

Aveţi grijă
Aliuna


poză: weheartit.com

Posted in | 2 Comments

I have cookies!

  Mă gândeam de data aceasta despre ce să fac postul şi am ales această temă. Nu am făcut-o la întâmplare, azi chiar am făcut cookies. Inspirată de scumpa mea prietenă C****, am zis să îi fac mamei o surpriză şi atunci când ajunge acasă să aibă ceva dulce. Iniţiativa este bună, dar practica mai greu. Am luat reţeta de la prietena pe care am menţionat-o mai sus şi am realizat ca am tot ce îmi trebuie, cel puţin aşa am crezut. Am constatat că nu aveam destul ulei, însă am zis că o să găsesc eu o soluţie.
Reţetă:

- 4 ouă
- o cană de zahăr
- o cană de ulei
- 400 de grame de făină
- zahăr vanilat, arome, etc.

Mod de preparare:

 Se bat ouăle, se pune zahărul şi se continuă să se bată până când se dizolvă. Eu am folosit mixerul, fiind sfânt din privinţa mea. Se pune uleiul puţin câte puţin în timp ce baţi(ca la maioneză). Se pun aromele, esenţele(aici este după gustul fiecăruia). Eu am pus şi cacao, dar dacă vreţi să le faceţi albe, nu puneţi. Apoi pui făină puţin câte puţin până se face ca o cocă(ceea ce eu nu am reuşit să obţin). Este foarte important să fie groasă ca să nu se întindă pe tavă(cum mi s-a întâmplat mie). Puneţi cu lingura pe tavă forme mici. Este preferabil să aveţi foaie din aceea specială pentru copt, dacă nu direct pe tavă fără ulei(aşa am înţeles, pe mine m-a salvat foaia!!). Închingeţi înainte cuptorul şi le lăsaţi la foc mic până când se rumenesc pe margini. Puteţi să verificaţi dacă sunt gata cu o scobitoare. Dacă scobitoarea este curată după ce o băgaţi în fursec, înseamnă că este gata.(puteţi să faceţi asta la orice prăjitură).

După precizările dintre paranteze vă daţi seama că nu au ieşit cine ştie ce. Primele au fost uscate şi arse, iar a doua serie prea subţiri. Totuşi au fost bune la gust şi au dispărut imediat. Mâine o să fac chec dacă tot stau acasă. Din acesta am făcut de mai multe ori, însă din nou nu o să am ulei. Sper doar să crească. 

Să vă dau şi motivul pentru care mâine nu mă duc la şcoală? Sunt 80% sigură că am otită. Mâine la prima oră o să mă duc la doctor. Mi-am adus aminte că am programare şi la dentist. Genial. O să mă duc şi la dentist, trebuie să îmi termine o dată măseaua aia.
Aveţi grijă
Aliuna

poze: www.weheartit.com

Posted in | Leave a comment

This, That or Nothing?



Imaginea vorbeşte pentru mine: Find your passion! Asta este şi problema mea, nu mi-am găsit-o. Mai am doi ani până când o să îmi hotărăsc definitiv viitorul, până atunci am dreptul să oscilez, dar nu prea mult.  Este atât de greu ca totul să fie în mâinile tale.
Ieri sau alaltăieri, în timp ce îmi căutam ceva pentru şcoală, mi-am găsit un caiet vechi. La sfârşitul lui scria frumos: Vreau să devin programator. Credeţi că ştiam pe atunci cu ce se mănâncă informatica cu adevărat? Totul se învârtea în jurul lui mod şi lui div şi a unor algoritmi simpli, acum totul este mai greu şi mai mult, iar la nivel de facultate nici nu vreau să mă gândesc.  Eram foarte entuziasmată de informatică pe atunci şi de aceea am ales şi acest profil la liceu: matematică-informatică, intensiv informatică. După doi ani lucrurile s-au schimbat. Am realizat că nu îmi doresc ca să îmi petrec zece ore dintr-o zi în faţa calculatorului. Mi-ar plăcea să lucrez la un mic birou care să mă definească în totalitate, însă nu să fiu dependentă de el. Chiar nu ştiu ce vreau!
De la informatică am ajuns să mă gândesc la un ASE, dar am realizat că în şase ani de când fac matematică cu adevărat, nu am avut niciodată media mai mult de şapte. Credeţi că un elev cu această medie se poate descurca la o astfel de facultate? Eu nu consider asta, însă dacă termin facultatea, am atâtea şanse de un loc de muncă bunicel. O altă variantă este dreptul, până acum eram oarecum mulţumită, dar îmi este atât de frică că nu o să îmi placă şi că o să renunţ la ea după un an, încât nu m-aş apuca de ea. Însă mi-ar plăcea să lucrez ca procuror criminalist, mai ales că este pe un astfel de domeniu. Astăzi, cu câteva zeci de minute în urmă, o prietenă m-a făcut indirect să îmi dau seama că nu sunt chiar aşa de potrivită. "Prezenţă, puterea de convingere, puterea de influenţă". Am aceste calităţi? Eu mă consider mai de grabă uşor influenţabilă, decât să am această putere. Mama îmi zice din scurt că totul se învaţă, dar plăcearea unde mai este? Îmi place mult ideea de a fi editor şi de a te ocupa de aspectul unei reviste. Să mi se dea textele, pozele fotografilor, iar eu să le aranjez. Să mai fac un mic aranjament la o poză, să îi mai şterg uneia un coş, pistrui şi tot aşa. Încă nu am descoperit dacă trebuie să urmez facultatea de jurnalism sau ceva pe TIC. Am de gând să caut o revistă nu foarte mare, să iau e-mailul unuia dintre angajatori şi să îl iau la întrebări, probabil chiar unui editor. Mama nu cred că m-ar lăsa să dau la jurnalism, deoarece nu prea aş ieşi mare lucru de acolo, iar un post îl iei cu greu. Ea consideră că nu am un talent înnăscut în scris şi ceea ce compun eu poate să o facă toată lumea. Eu încă sper să nu fie aşa. După cum vedeţi mama intră de multe ori în ecuaţie... hmm da este doar o persoană ce ar trebui să mă îmi arate mai multe căi, dar nu prea face asta.
Este obositor atunci când nu ştii tot ce îţi trebuie şi atunci când nu eşti sigură de anumite lucruri. Aş vrea să ştiu cu siguranţă că dacă urmez o anumită facultate ajung acolo unde vreau, însă nu este atât de uşor. Viaţa nu e uşoară deloc.
"Nu lăsaţi pe mâine ce puteţi să faceţi azi" spune un proverb românesc. Măcar atât putem să avem noi, românii, nişte proverbe superbe. Mie mi-au trebuit şaptesrezece ani ca să înţeleg că toate trebuie făcute la timpul lor. Acum regret că nu am învăţat engleză la timp, acum când am nevoie de ea. Dacă mă apucam serios de ea din generală, acum nu mai aveam aceastră problemă. Îmi caut o profesoară care să mă ridice de la nivelul de începător la unul avansat. Este greu şi costă. Sunt atât de dezamăgită de mine încât simt că nu mai sunt capabilă să fac nimic. Numai de asta aveam nevoie acum. Timpul liber este atât de puţin şi se scurge atât de repede, încât simt că nu mai trăiesc decât o secundă pe zi. Timp pentru mine nu mai am...
Şi acum îmi vine să mă bat singură că sunt atât de proastă şi visătoare.
Aveţi grijă
Aliuna


poze: www.weheartit.com

Posted in | 3 Comments

Parfumul dimineţii



 Lumina plăpândă a soarelui încearcă să evadeze prin perdelele groase. Miros proaspăt de rouă inundă camera prin geamul deschis uşor. Simt căldura cearceafurilor pe pielea mea răcită de vântul dimineţii. Un trup la fel de cald ca şi al meu stă sprijinit de mine. Îi pot simţi respiraţia pe sânul dezgolit, ceea ce îmi dă siguranţa că este cu adevărat lângă mine.
Un trup cu nişte trăsături fine şi totuşi masculine mi se dezvăluie. Îl pot privi, admira, simţi. Este al meu, aşa cum a fost în noapte şi cum este în dimineaţa aceasta. Degetele mele se joacă prin firele lui de păr blond şi creţ. Ochii lui mă privesc şi doar atât trebuie. Nu avem nevoie de vorbe, doar de ochii noştri albaştri. Simt cum îmi face cercuri fine pe abdomen, provocându-mi fiori reci. 
Aburii unei cafele negre îi simt în cameră, însă este doar o iluzie. Fiinţa lui înţelege acest lucru şi pleacă. Mă lasă dezgolită de tot în frigul dimineţii, însă, în curând, iluzia se metamorfozează în realitate, iar el este alături de mine din nou.
Însă totul se termină atunci când aud primul clanxon. Trebuie să părăsesc cearşafurile impregnate cu parfumul nostru şi să ies în jungla de afară. Monotonia îşi face iar cale în viaţa noastră...



poză: www.wehearit.com

Posted in | 2 Comments

Indubitabil

 
Azi nu am un subiect fix despre care vreau să vorbesc, totul o să fie random. Până şi poza probabil nu are nicio legătură, dar mie imi place mult, deşi este scris greşit.   
Indubitabil... de ce acest titlu? Este un cuvânt ce m-a pus la pământ. Îmi poate explica(în cazul acesta arăta) cum se poate mima un astfel de cuvânt? Pentru mine a fost imposibil. Cele două minute nu mi-au ajuns şi probabil nici încă cinci nu mi-ar fi fost de folos. Am reuşit să îi duc pe o anumită cale, dar nu s-ar fi gândit niciodată la acest cuvânt. Am trecut peste, mâine probabil o să fie încă o seara de mimă. 
Tot aducând vorba despre titluri, cred că este cazul să vă explic titlul blog-ului. Totul a pornit de la minunata melodie a lui Heather Small-Proud.(click) Îmi place foarte mult de când am ascultat-o prima dată, acum un an şi ceva, iar versurile spun tot. "What have you done today to make you feel proud?". O altă parte care îmi place foarte mult este "You could be so many people/If you make that break from freedom". Uite aşa are şi poza o mică legătură...
Dar chiar, ce aţi făcut voi azi ca să vă simţiţi mândrii? Probabil nimic, deoarece în lumea de azi altceva contează. Nu vorbesc de generaţia mea sau copiii din România ce au mentalitate occidentală, ci de femeile şi bărbaţii ce consideră că nu trebuie să facă nimic pentru ei. Oameni buni, viaţa nu se termină o dată cu facultatea, cu burlăcia sau o dată cu aducerea unui copil pe lume! Poţi să te distrezi şi să ai patruzeci de ani. Sunt sigură că astfel de persoane ar fi spus: "Are cine să mă facă să mă simt mândru, copilul meu face asta". De ce vă lăsaţi starea de bine pe capul copilului? Faceţi voi ceva ce vă face să vă simţiţi mândrii, chiar dacă asta înseamnă să terminaţi treaba mai repede sau să vă apucaţi de un lucru ce l-aţi lăsat pe ultima sută de metri. Atunci când o să îl vedeţi finalizat, vă asigur că o să zâmbiţi. Şi hai să fim serioşi... copiii dezamăgesc şi mult. De când încep şcoala, viaţa lor se schimbă. Acum sarcina lor nu este să vă facă pe voi mândrii, ci să îşi facă viaţă socială, prieteni, să fie cel mai bun şi popular. Să se facă ei mândrii de ei însăşi. Pentru unii copii satisfacţia este mai mare atunci când simt că şi-au făcut un nou prieten, decât atunci când iau un zece la şcoală.  Şi cu măndria voastră cum rămâne?
Cei care citesc acest post, vă rog să lăsaţi un comentariu în care să spuneţi ce aţi făcut azi de care sunteţi mândrii. Măcar un pm pe forum, un mesaj pe facebook sau unul pe YM. 

Eu azi am reuşit să învăţ un cuvânt nou şi sunt mândră de asta!
Aveţi grijă
Aliuna


Poza:www.weheartit.com

Posted in | 1 Comment

Just play!

"I'm singing what I want to sing based on the emotion of what that day feels like. That's what comes out of my mouth and guitar. That impacts people. They know anything can happen." (John Mayer)

Eşti în faţa ei şi realizezi că altceva mai minunat nu poate exista. Scoate notele pe care nici nu ţi le puteai imagina. Câteva acorduri îţi sunt atât de cunoscute, unele chiar deloc. Încerci să îţi dai seama ce cântă, linia melodică o ştii, dar numele îţi scapă şi versurile la fel şi totuşi ai ascultat-o de atâtea ori.
Însă nimic nu mai contează atunci când se cântă în cor, când unul cântă mult prea prost şi altul mult prea bine. Cauţi melodii cunoscute pentru a le putea cânta cu toţii. 
Hotel Cişmigiu.. un cover cunoscut şi ştiut de toată lumea. În timp ce vrei să te fuţi în Hotel Cişmigiu, câtiva copii dansează în spatele tău, fără să îşi dea seama de ceea ce spui tu. Totuşi continui cu "Imi e frica si tremur...Imi e frica si tremur..De un nou cutremur..." Cei mai bătrâni în uniforme albastre vin şi te ascultă pentru "a ne aminti de anii '80" precum au declarat ei. Totul se termină atunci când timpul trece şi tu trebuie să pleci, însă îţi doreşti să mai trăieşti încă o dată acele momente. Să închizi ochii şi să îşi poţi imagina că eşti pe o plajă, iar un foc te încălzeşte...

Aducând vorba de Hotel Cişmigiu, ştie cineva că Tudor Chirila are dreptate? Iniţial credeam că e doar un cover, însă versurile sunt pur adevărate. Chiar există o astfel de clădire în Bucureşti. A fost la începutul mileniului II un hotel de lux. Au venit comuniştii şi l-au stricat. A fost chiar şi un cămin pentru Facultatea de teatru, precum spunea şi Chirilă, iar povestea cu fata aceea chiar este adevărată. Cineva a murit din cauza unui accident. Însă acum a rămas doar o ruină a unei firme spaniole...
Aveţi grijă
Aliuna
Drepturi de autor: www.weheartit.com

Posted in | 2 Comments

Google, I love you!


Mă simt mândră că tocmai am făcut o declaraţie de dragoste unui site, însă să fim sinceri: Cine nu iubeşte google-ul? Ai nevoie să îţi faci un referat, intri pe google. Vrei să aflii ceva nou despre formaţia preferată, intri pe google. Vrei să traduci ceva, intri pe google. Vrei să cauţi o imagine, intri pe google.
 Însă eu nu îl iubesc din aceste motive. Cine îţi spune în fiecare zi ce trebuie să sărbătorim? El. Azi ghiciţi a cui e ziua?... a prea iubitei mele Agatha Christie. De unde am aflat? De pe google. Chiar mi-am permis să îi fur şi imaginea. 
Spun eu că o iubesc pe Agatha, dar sincer nu ştiu nimic de ea. Am văzut un documentar despre ea, mult prea interesant. Am citit cărţi de ea, poate nu atât de multe cât merită, însă am o mică problemă care trebuie să v-o spun. Nu am idee cum se numeau! Mă duceam la bibliotecă, unde aveau un rând plin numai cu cărţi de ale ei. Îmi alegeam trei, mai mult după subiect decât după titlul. Le citeam, iar peste două săptămâni mergeam din nou. Îmi plac cele cu Poirot. Nu pot să termin această idee, decât cu citatul din imagine "Dear Agatha Christie, in Poirot we trust." 

Intrând puţin în pielea lui Agatha, am să vă spun o mică poveste. Au fost odată ca niciodată şapte tineri ce stăteau la o masă într-un băruleţ. Toţi se gândeau la o problemă de clasa a Va. Problema spunea: Într-o clasă erau 26 de elevi. Doamna Învăţătoare le-au recomandat 3 culegeri. Fiecare elev a luat două culegeri. Arătaţi că cel puţin 18 elevi au aceaşi culegere. Cei şapte au stat ore întregi să se gândească la această problemă. Mai fumau o ţigară, mai luau o gură de bere, însă soluţia nu le venea în minte. Unul dintre ei, o fată chiar, ultimul an la profilul de matematică-informatică îşi dorea ca problema să aibă derivate. Cei trei studenţi, doi la politehnică nu voiau să se lase bătuţi. Unul dintre ei găsiseră o soluţie: să mănânce ceilalţi 8 elevi, astfel dându-le rezultatul. Însă avea o dilemă: Doamna Învăţătoare era bună? Cele două fete de la filologie erau în stare să facă un adevărat comentariu pe baza problemei, însă le-au venit ideea să adapteze problema după ce le place, astfel avem două variante:
  1. Într-un bordel erau 26 de bărbaţi. Şeful le-au recomandat 3 curve. Fiecare bărbat se culcase cu câte două curve. Arătaţi că cel puţin 18 bărbaţi s-au culcat cu aceaşi curvă.
  2. Într-un pachet erau 26 de prezervative. În lume există trei tipuri de p***: de negrii, de asiatici si de albi. Fiecare p*** a avut câte două prezervative. Să se arate că cel puţin 18 prezervative au fost pe aceaşi p***.
Oare cei şapte au rezolvat problema într-un final?
Aveţi grijă
Aliuna




Drepturi de autor ale pozelor:www.google.ro şi www.weheartit.com

Posted in | 3 Comments

Hello



Încep şi eu cu un hello celor care o să îmi citească blogul sau poate prafului ce o să se aşterne curând.
Este deja un clişeu să spun motivul pentru care mi-am deschis acest blog. Nu ştiu dacă există unul concret. Poate că vreau să intru şi eu în rând cu lumea şi să mă numească lumea "blog-ist". Aşa le zic celor care au?
Cel puţin am auzit zilele trecute unii care câştigă ceva bani, deoarece au un blog. De fapt era doar unul după memoria mea. Bănuiesc că nu o să ajung eu la o astfel de performanţă, deşi m-a tentat când a zis. El este un jurnalist ce postează despre vedete. Eu cu siguranţă nu o să scriu că "Puşcă" nu a avut chiloţi la nu ştiu ce eveniment monden şi i s-a văzut păsărica, că Senzuala de fapt este Nesenzuala sau nu ştiu cine s-a căsărit cu nu ştiu cine şi îi fură titlul Monicăi Columbeanu. Sper că nu o să citească cineva aşa ceva şi o să mă dea în judecată, eu o fată ce nici măcar nu este majoră. Însă o să precizez câţiva oameni mai cunoscuţi, cel puţin pentru anumite persoane, care sunt sigură că merită. Sunt culmea, nu? Abia l-am deschis şi deja sunt "modestă". Ceea ce am zis sună ceva de genul "Cine sunteţi voi ca să apăreţi pe blogul meu? Un nimeni! " Ehhh...
Mi-a plăcut reacţia prietenei mele atunci când a aflat că am blog(adică acum 2 minute). A scris un simplu "Wow". O fi chiar aşa? Să nu uit şi semnul ei specific de O.o. Uitaţi că am reuşit să o surprind. Hahaha!!!
Aici vă las, deoarece a început şcoala, iar patul mă cheamă mai devreme. Acum se lupta cu baia: cine să mă ia primul! Cu siguranţă baia. Baie vin!!! Vreau să mă iubeşti!!!

Somn uşor dragii mei cei inexistenţi! Aveţi grijă
A voastră, Aliuna


Posted in | 4 Comments
Un produs Blogger.
You can replace this text by going to "Layout" and then "Page Elements" section. Edit " About "