Vine Moş Nicolae! Acest lucru te anunţă Google prin imaginea lui. Într-adevăr, ar trebui să vină Moş Nicolae, dar noi nu suntem prea mari?
Încep să regret pe zi ce trece faptul ca am crescut. Îmi place viaţa pe care o am la 17 ani. Aici mă refer la ieşitul cu prietenii la un ceai, suc, ciocolată caldă, vin etc şi posiblitatea să ajung acasă uşor peste 11 noaptea. Precum şi la concertele la care am luat parte şi la care o să merg, la majoratele la care mă întorceam când mai avea puţin şi se lumina şi la ideea că în curând o să plec de acasă.
Însă îmi vreau copilăria înapoi. Vreau ca singurele mele probleme să fie lipsa unor hăinuţe la păpuşi, faptul că mereu cădeam cu rolele şi îmi rupeam pantalonii sau că pierdeam mereu la săriţi, săriţi, prima!
Pe atunci sărbătorile erau trăite din plin. Faptul că venea iarna era cea mai mare bucurie. Cu două, trei zile înainte de seara de 5 decembrie îi băteam pe ai mei la cap că vine Moş Nicolae, iar toată luna decembrie îl aşteptam pe Moş Crăciun. În aceste două seri mă culcam cu emoţii şi mă trezeam mereu prima. Mă duceam să văd ce am primit, după care mă culcam la loc. Chiar mă ofeream să le fac tuturor ghetele ca să vadă Moş Nicolae că am fost cuminţi.
Nu o să uit niciodată când am primit o pijama roz cu pantera de aceeaşi culoare de Moş Nicolae şi pe Zena de Moş Crăciun. Zena este o păpusă mare pe care o iubesc de atunci. Ani de zile dormeam cu ea, mă jucam numai cu ea şi inventam toate situaţiile posibile. Acum stă într-un colţ al camerei mele şi îmi este la fel de dragă ca atunci.
Sincer, nici nu mai ştiu când am aflat că cei doi nu există. Ştiu că nu am fost chiar atât de dezamăgită, deoarece ştiam că tot aveam să primesc cadouri. Însă de atunci am început să le caut prin casă, de multe ori le şi găseam. Într-un an am găsit în şifonier o pungă cu geci de blugi şi nişte bomboane. Credeam că acele geci sunt unele mai vechi şi nu, de fapt, cadourile noastre. Am plâns atunci ceva timp, crezând că avea să ne aducă doar nişte acadele, însă când am văzut gecile sub brad, atunci am realzat ce greşeală făcusem. Ne erau mari şi le-am purtat după vreo un an, chiar doi, însă mult timp.
Acum toate acestea au rămas undeva în trecut. Am crescut, iar acum ai mei nu se mai complică cu ascunsul cadourilor sau să aştepte până de dimineaţă. Însă, credeţi-mă, dacă ai mei s-ar ţine de toate acestea, cu siguranţă m-aş culca cu aceleaşi emoţii ca acum zece ani.
În final, vreau să îi spun lui Sabb, La mulţi ani! Tot ce îţi doreşti şi mai presus de toate sănătate. Să petreci nişte Sărbători Fericite alături de cei dragi.
Aliuna
Aveţi grijă:*
poză:www.wehearit.com
Iubita, esti o scumpa :X Multumesc frumos, esti prima care mi-a spus LMA :X
Nici eu nu mai tin minte cam am aflat ca Mosii nu exista, dar la fel ca si tine, gaseam mai mereu cadourile care urmau sa ne fie date :))
Stii.. imi place ca te distrezi. :) Si o sa mai ai timp de asta multa vreme de acum incolo :X
Ahh nu ai pentru>:D<
ehh fac si eu ce pot in situatie de fata:D
Ca sa vezi cat de multa importanta mai dau eu Mosului Nicolae, ieri am postat despre Anatomia lui Gery pe blog =))
Dar ai dreptate si eu am amintiri dragute legate de cadourile de la Mosi :))
Eu cred ca prin clasa a4a m-am convins ca nu sunt reali.
Chiar ar fi frumos daca parintii nostrii ar mai face asta si acum, chiar daca am crescut. Mie anul asta mi-a aruncat mama niste bani si gata.